Sporturile de contact: ce sunt și unde le poți practica?

Niciodată nu este prea târziu să începi să faci sport, ba chiar acest lucru este recomandat pe măsură ce înaintezi în vârstă. Evident că șansele de a face performanță scad cu cât vârsta la care te apuci de sport este mai înaintată, însă o astfel de preocupare aduce numeroase beneficii pentru sănătate și te ajută să te menții în formă.

De cealaltă parte, sportul practicat de la o vârstă fragedă conferă astfel de beneficii pe termen lung, oferind totodată oportunitatea celor mici de a deveni campioni și chiar a-și face mai târziu o carieră în acest domeniu.

Sporturile de contact reprezintă o categorie care atrage mulți practicanți - atât profesioniști cât și amatori – așa că am considerat necesar să le acordăm și noi atenția cuvenită.

 ce sunt sporturile de contact

Ce înseamnă „sport de contact”

Termenul despre care vorbim se referă la o categorie largă de activități sportive care presupun contact fizic între jucători. Dintre acestea, anumite sporturi au fost create cu intenția ca acest contact să existe între jucători, în timp ce în alte sporturi nu se urmărește în primul rând contactul între cei de pe teren, însă acesta este inevitabil în timpul jocului.

Între sporturile din prima categorie și cele din cea de-a doua există o diferență semnificativă în ceea ce privește contactul între jucători. Mai exact, în sporturile create pentru a exista contact fizic sunt acceptate interacțiuni mai dure care ar fi aspru sancționate în celelalte sporturi al căror obiectiv principal este cu totul altul.

De exemplul, loviturile pe care și le aplică protagoniștii într-un meci de box sunt inacceptabile pe un teren de fotbal, deși în ambele cazuri vorbim despre sporturi de contact.  

Pentru a se face o distincție mai clară între cele două categorii de care am amintit, termenul de „sport de contact” se folosește cu precădere pentru acele sporturi care impun contactul fizic, iar în paragraful următor afli care sunt acestea.

 

Care sunt cele mai cunoscute sporturi de contact

Există câteva discipline definitorii pentru sporturile de contact despre care ai auzit în mod sigur, fie chiar și întâmplător.

Boxul este unul dintre cele mai cunoscute și vechi sporturi de contact, începând să fie practicat încă din Antichitate. A devenit cu adevărat popular în secolul al XVII-lea când era practicat pe scară largă în Anglia. La început, sportivii se înfruntau în ring cu mâinile goale, însă, în prezent, regulile impun purtarea unui echipament de box, pentru un grad sporit de protecție.

Kickboxul a apărut mai târziu, fiind o îmbinare între box și karate – un alt sport de contact cu tradiție. În kickbox, sunt permise atât loviturile cu pumnii cât și cele cu picioarele, evident, respectând anumite reguli. Echipamentul de kickox este ușor diferit de cel pentru box, în acest caz, sportivii fiind nevoiți să-și protejeze mai bine și gleznele și tibiile.

MMA înseamnă Mixed Martial Arts și este o disciplină relativ nouă în raport cu restul sporturilor de contact, înglobând stiluri și tehnici specifice acestora. Mănușile din echipamentul pentru MMA sunt mai mici decât mănușile de box și au un design diferit. Acestea acoperă doar partea superioară a mâinii, lăsând libere degetele pentru a le permite sportivilor să prindă și să apuce adversarul.

Din lista celor mai cunoscute sporturi de contact nu putem omite nici luptele libere, judo-ul și muay thai (boxul thailandez).

 

Unde poți practica sporturi de contact

Dacă vrei să pășești în lumea sporturilor de contact, trebuie mai întâi să te decizi în privința disciplinei pe care vrei să o practici. După aceea, trebuie să-ți găsești un mentor care să te inițieze apoi să-ți ghideze pașii în funcție de nivelul de performanță la care vrei să ajungi.

În acest sens, cel mai indicat este să mergi la un club dotat cu sală de antrenament, unde vei găsi un antrenor avizat, dar și toate echipamentele necesare. Primele antrenamente se vor face sub supravegherea antrenorului, apoi, după ce vei acumula un bagaj de cunoștințe, vei putea să-ți faci singur exercițiile. Mediul ideal de antrenament este la sală, însă îți poți instala și acasă un sac de box pentru a exersa loviturile și a te menține în formă.

Dacă dorești să faci performanță, firește că vei avea nevoie de o pregătire mai complexă și de antrenamente intense. Acestea includ și meciuri de sparing, iar când ajungi la un nivel optim de pregătire, poți participa și la competiții oficiale, așa cum este Colosseum Tournament.

 

Indiferent de motivația care te îndrumă spre un sport de contact, trebuie să știi că echipamentul joacă un rol foarte important, atât pentru profesioniști, cât și pentru amatori. Acesta are în primul rând rolul de a te proteja de accidentări la antrenamente sau în timpul meciurilor oficiale, ajutându-te totodată să îți îmbunătățești performanțele.

De aceea, te încurajăm să investești doar în echipament de calitate, iar dacă ai nevoie de un sfat sau de ajutor în acest sens, te putem ajuta prin intermediul rubricii de Contact de pe site, unde așteptăm mesajele tale.


Va rugam sa retineti ca comentariile trebuie aprobate inainte de a fi publicate

Acest site este protejat de reCAPTCHA și se aplică Politica de confidențialitate și Condițiile de furnizare a serviciilor Google.